Menu
BLOG

Povestea ultratriatlonului din Mexic – ZIUA 1.

DSC_0733Pentru cei care nu stiu rezultatul Triplu Ultratriatlonului din Mexic, am sa ma manifest ‘vocal’: Am reusit! Am terminat!! Am castigat!!! Sunt atatea lucruri de povestit despre experienta traita la Cupa Mondiala de Ultratriatlon, incat imi va fi greu sa surprind macar 10% din ce s-a intamplat acolo. Totusi, voi incerca sa surprind cat mai mult(e) din cea mai dificila experienta sportiva din viata mea (de pana in prezent :))… Si voi incepe prin a va spune ca am inceput sa scriu aceste randuri la 6 dimineata, dupa doar doua ore de somn post-concurs (asa s-a intamplat si dupa Double Iron-ul din Florida), fara a imi simti varful degetelor de la maini (mi-au amortit de la atata stat pe bicicleta :)), cu bataturi groaznice in palme (am tinut prea ‘inclestat’ ghidonul) si vreo cateva la degetele de la picioare, cu toata partea dreapta ‘faultata’ de la o cadere cu bicicleta si cu dureri (moderate) pe ABSOLUT tot corpul, ca in bancul cu blonda la doctor (cu mentiunea ca, atunci cand apas pe diverse parti ale corpului, durerea nu este cauzata – din pacate – de o problema la deget :)). Dar  toate astea vor fi istorie in cateva zile, iar bucuria de a fi realizat ceva aparent imposibil (raportat la scurta mea experienta sportiva) si pentru care am muncit din greu in ultimele 3 zile (si nu numai) va dura, cu siguranta, mai mult decat durerea si va ramane un reper important al vietii mele.

1ZIUA 1. Orice poveste incepe cu…inceputul. Nu am sa repet povestea maratonului de la Polul Nord  (exista un eBook pe care il puteti descarca gratuit :)) – pentru a imi justifica „de ce”-ul si tot ce urmat dupa acel moment -, ci am sa reiau ‘firul epic’ de acolo unde ramasesem: in noaptea de dinaintea startului competitiei. Cu fusul orar dereglat (si, probabil, sub impulsul emotiilor), am adormit destul de greu si m-am trezit pe la 3.30, dormind cu 2-3 ore mai putin decat imi propusesem. Nu era o tragedie, pentru ca m-am odihnit destul de bine in ultimele saptamani si, in plus, stiam (din experienta 1000 km Balkan Challenge) ca voi dormi ca un bebelus dupa terminarea primei zile de efort si ca ma voi ‘conecta’ la fusul orar din Mexic. 

4Totul era pregatit din ziua precedenta, asa ca prima noastra preocupare serioasa a fost de a merge la micul si, in cazul meu, de a imi face plinul cu carbohidrati, ca si cum nu as mai fi vazut mancare de o saptamana :). Nu este tocmai simplu, dar m-am obisnuit ca masa principala a zilei sa fie mic-dejunul, asa ca… dis-de-dimineata rontaiam o mare salata de fructe, Isostar energy muesli (daca nu l-ati incercat, testati-l cu incredere inainte de urmatoarea voastra competitie, impreuna cu Malto Carbo Loading, luat in fiecare din cele 3 zile de dinaintea concursului), sirop de artar, miere si cateva mancaruri locale pe baza de cartofi, orez si paste, de la ‘bufetul suedez’ al hotelului, pe care le testasem si in ziua anterioara(pentru a obisnui stomacul cu ele).

3Unul dintre lucrurile pe care le-am invatat din experientele ultra este ca acestea au mai putina legatura cu efortul propriu-zis; terminarea curselor lungi se bazeaza (cel putin in cazul meu), pe respectarea planului de nutritie / hidratare / efort. Adica, daca in acest plan scrie ca trebuie sa consum cate un gel, jeleu, baton etc. la fiecare 30 de minute, 150 ml de isotonic la fiecare sfert de ora, hrana solida la fiecare 4 ore si sa fac 2-3 minute pauza la fiecare doua ore (exceptand cazul in care nu mai am nevoie de picioare a doua zi :)) … – planul trebuie respectat, chiar daca nu imi este foame, sete, chef de oprire etc.

5Startul primei zile a Triplului urma sa se dea la 8, asa ca la 7 eram in zona de start. Locatia: un parc de distractii / strand – partial abandonat pe perioada iernii.  Formula echipei noastre: eu – Oana – Victor. Prima noastra grija: sa verificam presiunea in camere (am mers in toate cele 3 zile cu 7.5-8 bari); apoi, sa punem numarul de concurs si time-chip-ul (urma sa avem doua chip-uri, unul pe bicicleta si unul la alergare). A urmat controlul medical, unde am aflat ca am tensiune 110 cu 70, puls 80 (era inainte de incalzire…) si greutate 65 de kg. Poate o sa vi se para ciudat, dar am inregistrat exact aceleasi valori si la inceputul celorlalte doua zile de concurs – ceea ce inseamna ca strategia de nutritie, hidratare etc. a functionat (scaderea in greutate la un multi-days aduce cu ea deshidratare, pierdere de electroliti etc. si ne afecteaza serios randamentul). Vreme frumoasa: in jur de 20 de grade si cer innorat. A urmat echiparea in swimsuit (temperatura apei scazuse peste noapte la vreo 18-19 grade) si intrarea in bazin. Pe celelalte culoare, 4 participanti: mexicanul Enrique Terramoto (campionul de anul trecut de la Triple si contracandidatul meu de la editia din acest an), britanicul John Liebers si germanul Tristan Vinzent (de la Quintuple UT), plus elvetianul Beat Knechtle, ramas singur la proba de Deca UT (cate un Ironman zilnic, timp de 10 zile). Pentru John si Tristan era a treia zi de concurs, pentru Beat a opta…

KamilSa va povestesc si despre concurentii de la proba de Decatriathlon (38 de km inot, 1800 de km pedalat, 420 km alergare), care lasasera in urma inotul si bicicleta, iar acum se aflau pe la jumatatea probei de alergare. Initial, la start s-au prezentat 3 participanti – cehul Kamil Suran, ungurul Antal Voneki si franzezul Guy Rossi. Acesta din urma isi propusese sa incheie cei aproape 30 de ani de cariera sportiva terminad cel de-al 10-lea Deca din viata sa (record absolut!), dar apa foarte rece din prima zi de concurs i-a reactivat o problema la coloana si a trebuit sa abandoneze la scurt timp dupa inceperea celei de a doua probe :(. Kamil si Antal au oferit cea mai stransa lupta din istoria campionatului mondial al IUTA (Asociatia Internationala de Ultra Triatlon). Inainte de aceasta cursa, cei doi concurenti erau separati in clasamentul general 2013 de 21 puncte, clasandu-se pe locul 5, cu 211 puncte (Antal), respectiv 6, cu 190 (Kamil). Cel care avea sa castige Deca-ul mexican (ultima competitie din calendarul de ultratriatloane al acestui an) ar fi primit suficiente puncte pentru a deveni campion mondial absolut! Asadar, nici Kamil, nici Antal nu aveau de gand sa cedeze, iar victoria avea sa vina la o diferenta de doar cativa kilometri…

19Revenind la proba de inot, m-am pozitionat pe culoarul meu, cu bidonul de isotonic, doua geluri si un baton pozitionate la indemana. Oana si Victor si-au luat locul in zona de asteptare, supervizand numerotarea celor 76 de bazine. Vecinul meu de culoar, elevetianul Beat, a glumit pe seama probei pe care mi-am ales-o: „Triple Ultra? That’s the baby race!” 🙂 Intr-adevar, comparativ cu un Deca, probele de dublu sau triplu triatlon par curse populare, dar trebuie sa existe un inceput, nu? 🙂 La 8.00 am inceput sa inotam si, dupa vreo 2-3 minute, imi disparuse discomfortul termic. Timpul trece foarte repede cand sunt in apa, asa ca nici nu am realizat cand parcursesem deja jumatate din numarul de bazine, aflandu-ma in grafic pentru obtinerea timpului estimat (in jur de 1h 40m). Am oprit cate 15-20 de secunde la fiecare 1.000 de metri, pentru o gura de gel si cateva de isotonic.

9Ca si la Double-ul din Florida, obiectivul meu la proba de inot a fost de a iesi din bazin relaxat si odihnit pentru probele urmatoare, asa ca am sacrificat deliberat 10-15 minute. Dupa o ora si 42 de minute ieseam din bazin, la doar un minut in spatele contracandidatului meu. Ceilalti terminasera cu timpi intre 1h 10m si 1h 30m. M-am indreptat spre zona de tranzitie, aflata la doar 15-20 de metri de bazin, apoi m-am schimbat pentru proba de pedalat si am pornit…

23Circuitul de bicicleta si de alergare avea forma unui patrat si o lungime de 1 km. Poate parea o nebunie sa il pedalezi de 540 de ori si sa il alergi de 126 de ori, dar – lasand la o parte un anumit nivel de monotonie – un astfel de circuit ofera o multime de avantaje, cel mai mare dintre ele fiind proximitatea echipei de suport, a nutritiei, echipamentului si a accesoriilor. Si daca vorbim despre monotonie, chiar si daca as alerga pe cel mai frumos traseu din lume, cred ca transa in care as intra dupa 7-8 ore de efort ar face sa nu mai conteze unde sunt… :). O problema a acestui circuit era ca nu permitea mentinerea unui ritm constant: curbe stranse, diferenta de nivel si o suprafata acoperita pe alocuri de noroi, frunze de palmier, crengi etc.

12De altfel, prima tura de bicicleta mi-a adus un incident nedorit: cea mai urata cazatura din scurta mea cariera de ciclist :(… Pe foarte scurt: curba, noroi, buf! … direct pe sold – genunchi – cot – umar. Nici nu am avut timp sa inteleg ce s-a intamplat… Primul meu gand: „oare mi-am rupt ceva?” Soldul ma durea ca si cum as fi cazut din tren (de fapt, cam asa ar fi, daca trenul ar merge cu 30 km /ora :)) si lacrimile mi-au tasnit instantaneu. Mi-a luat cam 20 de secunde sa ma ridic si a fost nevoie de ajutorul lui Enrique, care a oprit de indata ce m-a vazut pe jos (de altfel, toti participantii care ne-au ajuns din urma si-au intrerupt cursa pentru a vedea daca este nevoie sa ajute cu ceva). Dupa ce m-am ridicat, am inceput sa fac un inventar al ‘daunelor’: cotul zgariat (noroc cu incalzitoarele de compresie, altfel cred ca imi raschetam tot bratul), umarul lovit (dar functional), genunchiul inrosit si soldul avariat destul de serios. O palida ‘consolare’ din partea lui Beat si a lui Kamil: „si noi am cazut acolo, acum 5 zile…”. Beat – doctor la o clinica elvetiana – imi spune: incearca sa faci cativa pasi si spune-mi ce te doare. Fac cativa pasi si descopar, cu surprindere, ca nu soldul ma doare, ci un muschi din partea opusa, in zona herniala. Ii spun lui Beat, care imi da verdictul instant: am mai patit asta in urma cu vreo 5 ani, cand am cazut pe gheata. Sunt niste micro-fisuri care, probabil, ti-au afectat nervii locomotori. Nu iti face griji, o sa iti revii in 4-6 saptamani. Dar acum ai doar doua optiuni: sa pleci acasa sau sa strangi din dinti cat poti de mult. Daca alegi varianta a doua, urca-te rapid pe bicicleta – asta o sa te ajute. Si trage tare, pentru ca – probabil – nu vei putea alerga prea repede si risti sa iti consumi din timpul de somn… 

28M-am urcat pe bicicleta, gandindu-ma: „De ce tocmai la tura nr. 1?? de ce nu la tura 540? Sau la 373? Probabil ca acest Triple ar fi fost prea simplu fara cazatura asta, asa ca cineva acolo s-a gandit sa complice lucrurile si sa ma puna serios la incercare…” Dar cum subsemnatul este un optimist incurabil, am vazut si partea plina a paharului: cazatura mi-a dat o doza mare de adrenalina, pe care am convertit-o intr-o pedalare mai buna decat de obicei :). Dupa ce m-am familiarizat cu traseul (primele 4-5 ture), luand curbele cu 7-8 km / ora :), am crescut ritmul si nu m-am mai oprit pana la km 45, cand aveam planificata prima pauza. In toate cele 3 zile aveam sa opresc la fiecare sfert de proba (din 1.000 in 1.000 de metri la inot, din 45 in 45 de km la bicicleta si din 10 in 10 km la alergare), pentru a detensiona musculatura si pentru a imi face „plinul”.

15Pe tot timpul probei de bicicleta m-a chinuit o intrebare: „oare voi putea alerga?„. Am aflat raspunsul dupa aproape 7 ore de pedalat (mai precis, 6 ore si 42 de minute de pedalat efectiv). M-am schimbat rapid si am facut primii pasi, in alergare… Supriza! Piciorul drept nu raspundea la comenzi – aveam aceeasi durere din zona inghinala pe care o simtisem dupa cazatura. Am inceput sa merg, incet, ceea ce a facut ca durerea sa scada considerabil. Dupa o prima tura facuta cu magica viteza de 14 minute pe kilometru („personal best” :)), am marit un pic ritmul, cu un mers accelerat.

16A fost ceva mai bine (vreo 10 minute pe kilometru), dar dureri mai mari. La a treia tura ma obsinuisem cu durerea, asa ca am accelerat. Mi-am zis ca, orice ar fi, trebuie sa fac cel putin 8 kilometri in fiecare ora. Usor de spus, greu de facut. Era de-a dreptul frustrant sa ii vad pe participantii de la Deca trecand pe langa mine agonizand, dupa mii de kilometri de pedalat si cateva sute de alergare, iar eu sa nu pot face ceea ce ar fi trebuit sa fie punctul meu forte la acest ultra: sa alerg :(. De la tura a patra incolo am reusit sa ma acomodez cu noua mea realitate si sa ma imprietenesc cu durerea; pe la a 10-a tura, deja vorbeam cu ea… :). Si, daca problemele fizice nu ar fi fost de ajuns, lasarea serii a adus si un plus de caldura si umiditate, de imi venea sa imi smulg hainele (cu tot cu piele…). De altfel, vremea a fost inamicul nostru numarul unu pe intreaga durata a competitiei, schimbandu-se foarte des (apogeul a fost atins in ziua nr. 3 – dar mai avem pana acolo).

17La tura 21 ma gandeam ca nu m-am mai bucurat in viata mea atat de mult ca termin un semi-maraton si ca mai am de parcurs doar inca pe atat si termin prima zi de Iron. Ultimii 5-6 km au fost cei mai grei, dar fiecare trecere prin zona de tranzit imi arata ca iau avans fata de contracandidatul meu de la proba de Triple, iar cand distanta dintre noi a ajuns la o ora m-am gandit, pentru prima data: „Oau! Cum ar fi sa castig acest concurs?”. Totusi, mai era cale luuuunga pana acolo si nu avea sens sa ma imbat cu apa rece (sau isotonic :)) si stiam ca o ora nu inseamna mare lucru la un ultra. Mi-am vazut mai departe de alergarea mea, terminand mai repede decat anticipasem si stabilind un record personal pe distanta unui Ironman, respectiv 14 ore si 20 de minute. Pentru triatlonistii „adevarati”, un astfel de timp este jenant, dar pentru mine insemna foarte mult, dupa doar doi ani de inotat si pedalat…

In jurul miezului noptii am adormit, sperand ca a cele 5 ore de somn ma vor ajuta ca a doua zi sa fiu apt pentru un nou Ironman.

[va urma]

Share: Scrie un comentariu

Lasa-ti email-ul pentru a-ti trimite noutati

Aboneaza-te

Comentarii (31)

31 de răspunsuri la “Povestea ultratriatlonului din Mexic – ZIUA 1.”

  1. danielferaru spune:

    Felicitari Andrei, suntem foarte bucurosi de realizarea ta!

  2. Am aflat minunata ta poveste de viata la emisiunea Andreei Marin. Apoi ti-am descoperit site-ul. Acum sunt fascinata de ceea ce faci. Astept cu nerabdare restul povestirii! Esti un exemplu de vointa, echilibru, perseverenta, determinare, efort pentru mine. Ma bucur ca exista oameni ca tine in Romania. Ma faci sa imi doresc si sa cred ca pot si eu sa ajung atat de departe!

  3. Raul spune:

    Esti cel mai tare!

  4. Tase Tecar spune:

    Chiar esti un exemplu demn de urmat,mi se pare incredibil ce poti sa faci,eu cred ca duci la extrem sportul.

  5. micida spune:

    Sa-ti mai spun ca m-am trezit la 6 a.m. si primul lucru pe care l-am facut a fost sa deschid emailul pe telefon si sa-ti citesc povestea? Este extraordinara si unica toata aceasta experienta din Mexic. Pentru mine esti un exemplu de om care si-a depasit limitele (in mod constant), de om pozitiv, de om cu valori solide, de change agent, de tata si sot. Iti multumesc Andrei pentru energia pe care mi-o transmiti si exemplul pe care mi-l oferi!

  6. Deci ai terminat pe locul 1?

  7. Romi spune:

    Felicitări Andrei ! Ce faci tu se defineşte ca fiind dovada că este posibil să ajungi acolo unde la un moment dat n-ajungeai nici măcar cu gândul, d’apoi cu privirea ! Probabil că mergând înainte se deschid noi variante pe care nu le poţi anticipa. Chiar eşti un exemplu de urmat ! Gândul tău că vrei să fii peste ani un bunic activ, premeditarea asta este … bestială !

  8. carmen spune:

    Sa te tina Dumnezeu sanatos! „Intai fa ce trebuie, apoi fa tot ce poti si la sfarsit vei vedea ca ai facut imposibilul”! Felicitari!

  9. Stefan spune:

    Am citit cu sufletul la gura povestea.
    Felicitari Andrei!

  10. […] Andrei nu numai ca a ajuns pana la capat si a terminat cu brio dar a gasit energie sa ne si povesteasca si detalii inedite din cursa. Printre altele aflam inca un detali extrem despre competitie: traseul pentru alergare si […]

  11. Andreea C spune:

    Stai asa,… am observat schimbarea din header. Deca is my mecca. So … inteleg de aici ca stii sa numeri in regim: 1/2, 1, 2, 3, 10 ?? 🙂

  12. Relu spune:

    Bravo Andrei
    Eu alerg de vreo 2 ani si dupa vreo 3 semimaratoane (2 montane) am prins gustul sportului de anduranta asa ca acum ma antrenez pt primul meu maraton (Cj 2014).
    Sarbatori fericite si multe reusite in anul ce vine.

  13. aris spune:

    Felicitari Andrei , pentru tot ce ai realizat pentru tine , pentru copiii tai , pentru familia ta , pentru noi toti !

  14. ANKA spune:

    Servus și felicitări! Recuperare cât mai … eficientă 🙂 Două chestii vreau să întreb: 1. Înainte de a trece direct la un deca, nu te-ai gândit să încerci un 5x? Trecerea de la 3 la 5 e deja un pas mare, de la 3 la 10 mi se pare irațional. Și 2. Câți participanți ați fost la 3x, acum în Mexic și unde, pe ce link găsim informațiile, clasamentul etc. Mă refer exclusiv la proba făcută de tine. Merci anticipat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *