Am inceput sa scriu acest post alaltaieri seara, in drum spre casa. Mai precis, in cursa Paris – Bucuresti, dupa un zbor foarte lung (dar linistit) de la Cancun pana in capitala Frantei. Inainte de a reusi sa adorm (fapt care mi se intampla foarte rar in avion), am vazut un film foarte simpatic, pe care vi-l recomand cu drag: La Grand Boucle (Tour de force) – o poveste despre un ciclist amator pasionat, care decide sa parcurga integral traseul pe care se desfasoara Turul Frantei, cu o zi inainte de fiecare etapa oficiala… De la Paris am avut onoarea de a calatori spre Bucuresti in acelasi avion cu echipa nationala de handbal feminin a Romaniei, intoarsa de la un turneu de pregatire. Le tin pumnii pentru Cupa Mondiala, care se apropie!
Ramasesem cu povestea mea la finalul ultratriatlonului. Timpul total obtinut a fost 48 de ore si 13 minute, ceea ce inseamna o medie de 16 ore pentru fiecare triatlon. Privind in urma, cred ca ar fi fost foarte bine sa termin fiecare zi de concurs in 16 ore (primele doua le-am terminat sub 15, respectiv 16, iar ultima in vreo 18) – asta m-ar fi ajutat sa fiu mult mai apt fizic in ultima zi. Desigur, nu a contat in mod deosebit, dar daca as fi participat la o distanta mai mare (quintuple sau deca), ziua 4 nu m-ar fi gasit intr-o forma fizica prea grozava. De stiut pentru viitor…
In timpul ultimei mele probe de alergare, Oana si Victor au desfacut bicicleta si au pus-o in cutia ei de transport (inca o data, merci Aventuria!!) [A propos de aceasta cutie, in aeroport am fost intrebat de multe persoane „ce am in ea”. De regula, le spun ca este soacra sau seful meu… (stiu ca nu se vor supara cand vor citi aceste randuri, pentru ca amandoi sunt niste oameni extraordinari!)]. De asemenea, au impachetat toate lucrurile, astfel incat la finalul competitiei sa nu pierdem timpul cu o astfel de activitate, ci sa plecam direct la hotel, la odihna.
Dupa concurs, nu am reusit sa scot frigul din mine decat dupa o baie fierbinte de aproape jumatate de ora. Pentru a grabi recuperarea, ar fi fost mai bine sa incep cu o repriza de 10-15 minute de apa cu gheata, dar mi-am asumat riscurile – in favoarea unui confort termic de moment. Am adormit destul de repede si am sperat sa pot dormi „vreo doua zile”, dar astfel de vise ‚erotice’ nu se mai intampla de ani de zile – mai precis de cand m-am apucat de alergat. Indiferent de efortul pe care il fac pe parcursul unui eveniment de anduranta, corpul nu are nevoie de mai mult de 6-7 ore de somn. In cazul de fata, au fost doar doua – suficiente pentru a avea energia necesara de a scrie pe blog :), de a incepe recuperarea (creme, automasaj), de a raspunde mesajelor venite via Facebook (va multumesc mult!!!) si, fireste, de a face o conferinta video cu copiii. De altfel, Alex si Ema l-au putut urmari live pe tati in fiecare zi de ultratriatlon. In locul povestii de dinainte de culcare, mami intra pe net si le transmitea in direct imaginii cu tati, care trecea pe bicicleta prin dreptul ei la fiecare 2-3 minute si le facea cu mana… In ziua a treia am oprit pentru cateva minute si le-am spus ca mai am am doar cateva ore pana cand termin. Alex m-a intrebat (retoric): „O sa iei cupa unu, da?”…
Nu avea sa fie o cupa, ci un „pachet” compus din diploma de hartie, inca una inserata intr-un suport de sticla, o medalie „de aur”, plus o statueta infatisand o zeitate maiasa. Festivitatea de premiere a avut loc la doua zile dupa terminarea Cupei Mondiale, intr-o mica sala de conferinte a hotelului in care am fost cazati. Am fost in jur de 20 de persoane – echipe de suport si concurenti. Acestia din urma erau foarte usor recunoscut, chiar si de la distanta considerabila, dupa mersul mai greoi, ca de pinguin… Festivitatea propriu-zisa a durat maxim 10 minute, dupa care organizatorii ne-au invitat la masa. Avionul nostru pleca din Monterrey spre Cancun de abia peste 8 ore, asa ca ne-am lungit la povesti. Vecinul meu de masa – Antal – mi-a povestit cum s-a apucat de ultratriatloane, cum se antreneaza, care este nutritia lui la concursuri si in viata ‚reala’, ce competitii i-au placut cel mai mult, care au fost cel mai bine organizate etc. Aceste informatii au fost ‚confruntate’ si cu restul participantilor si ma bucur ca enorm ca am avut ocazia unui veritabil training on the job. Unul din numeroasele lucru care le admir la ultratriatlonisti / ultramaratonisti (si la foarte multi alergatori, in general) este disponibilitatea lor de a impartasi experienta si cunostintele.
Fiind in tara vestitului trib de alergatori tarahumara (descrisi in cartea Nascuti pentru a alerga), nu am ratat ocazia de a ii intreba pe organizatorii Cupei Mondiale de UT din Mexic daca acestia exista cu adevarat si daca sunt atat de buni alergatori… Mi-au confirmat ambele dileme, dar cu mentiunea „alearga bine doar pe munte; pe suprafata plata nu se descurca prea bine…”.
Dupa cele 5-6 grade din Monterrey a urmat caldura tropicala din Cancun si cateva zile care au reprezentat ‚cireasa’ de pe tortul unui an cu multe antrenamente si competitii. Nu sunt sadic, asa ca nu voi intra da detalii despre „30 de grade”, „briza”, „nisip fin”, „apa turcoaz”, „delfini”, „palmieri”, „nuci de cocos”, „super-cluburi gen Coco Bongo” etc., dar o sa sa sumarizez spunand ca litoralul mexican este, cu siguranta, o destinatie de vacanta care merita luata in calcul…
Inainte de a puncta cateva concluzii ale acestui Triplu UT, am sa transmit multumirile mele, dintoata inima, pentru toti cei care au sprijinit / promovat / contribuit la reusita acestui proiect – si nu numai (enumerez in ordine alfabetica…): 7card, Aventuria, Coral Club, Hospice, Isostar, Mos Ion Roata, Ro Club Maraton, Sportguru, Scoala de valori, UniCredit Leasing, ViitorPlus, Walmark, Wings for life. Multumesc muuuuult si celor care au fost alaturi de mine cititind postarile mele si transmitandu-mi mesaje de incurajare; in astfel de competitii, astfel de mesaje sunt mai valoroase decat aurul!!!
Asadar, concluziile mele.
Ce a functionat. Programul de antrenament. Planul de nutritie si de hidratare. Echipa de suport.
Ce as fi putut face mai bine. Sa regandesc strategia primelor doua triatloane din concurs (sa le termin in 16 ore). Sa fiu mai atent la metodele de recuperare post-cursa (sa ma ‘criogenez’ dupa fiecare triatlon si sa stau / dorm cu picioarele mai sus decat restul corpului).
Ce mi-a placut. Kit-ul de inscriere (foarte darnic, in special la partea de echipament). Circuitul (chiar daca a avut doar un kilometru).
Ce am invatat. Concurentii de la Deca dormeau in hamac (pentru recuperarea prin „elevation„). Sa fiu mai atent la traseu (in special la bicicleta, pentru a evita cazaturile). Ca pot mai mult.
Mesaj pentru triatlonistii romani. Ultra-triatloanele sunt frumoase si, in opinia mea, accesibile oricarui triatlonist care a trait o experienta Ironman. Comparativ cu un triatlon ‘obisnuit’, un „dublu” sau „triplu” ultra-trialton presupune doar stapanirea impulsului de a ‘trage la maxim’ (sa ne ‘asumam’ 1-2 ore in plus pentru fiecare distanta Ironman, comparativ cu „personal best”-ul nostru la aceasta proba). Si ceva mai multa rabdare. In 2014 vor avea loc cateva ultra-triatloane destul de aproape de ‘casa’ (Ungaria, Slovenia etc. – vezi aici calendarul IUTA), deci… go for it! Va stau la dispozitie in cazul in care veti avea nevoie de recomandari :). In lume sunt aproximativ 200 de ultra-triatlonisti (din care, doar 10% femei :(). Ar fi frumos Romania sa aiba 10-20 dintre ei! In curand va voi povesti si despre calendarul meu pentru 2014-2015, in care am inclus si participari la Double-uri si Triple-uri. Facem echipa? 🙂
felicitari si bine ai venit acasa! ai ratat ziua nationala, parada, jerbele, tot delirul patriotic… bravo tie.
[…] pentru una din cele mai dure curse de anduranta din lume, Marathon des Sables, iar Andrei vine dupa experienta traita la Triple Iron Man in […]