Menu
BLOG

Am ajuns in Canada, dupa o calatorie cu suspans.

Cutremur in Anchorage cu cateva ore inainte ca eu si varul meu sa ajungem acolo (din solidaritate pentru rudele noastre din Noua Zeelanda, care au parte de cutremure in fiecare zi :(). Furtuna in Chicago care a intarziat sau anulat zeci de zboruri. Ceata densa la Toronto…  Natura isi urmeaza linistita cursul, dar si noi pe al nostru :).

Dupa un zbor cu peripetii prin mijlocul furtunii, o aterizare la Chicago in timpul careia toti pasagerii (si, probabil, pilotii…) se rugau la divinitatile preferate, o decolare amanata spre Toronto (dar, totusi, una dintre putinele curse care a plecat din Chicago ieri dimineata) si o aterizare in Toronto in care nu am vazut pamantul decat atunci cand avionul a pus rotile pe pista, am ajuns intr-un final (apoteotic :)) in Canada.

Vreme mohorata (nu doar ceata, ci si ploaie multa in Toronto), oboseala mare (nu am putut dormi in avion, deci am facut o noapte alba), dar bucurie mare ca am ajuns cu bine (atat eu cat si bagajele…).

Drumul de la Toronto la Burlington a durat aproximativ o ora. Autostrada impecabila, cu 4 benzi pe sens + o banda de refugiu, destul de aglomerata dar ATENTIE: masinile in care soferul este insotit (adica sunt minim 2 oameni in masina) au dreptul de a folosi banda de viteza. Asa ca eu si varul meu am mers fara oprire pe banda ‘speciala’, pana in Burlington, cand a trebuit sa petrecem cateva minute pe o banda mai „lenta”, pentru a vira dreapta…

A propos de aceasta masura a autoritatilor canadiene de a incuraja ‘gruparea’ soferilor intr-o singura masina, Raul mi-a povestit de un caz simpatic petrecut zilele trecute: un sofer de 50 de ani a fost amendat pentru ca a condus pe banda HOV (High Occupany Vehicle) pretinzand ca este insotit. De fapt, in dreapta sa se afla…o papusa gonflabila :). Am gasit si pe net acest caz, detalii AICI.

Burlington este, dupa cum il numesc localnicii, un „oras-dormitor” – un oras ‘folosit’ doar noaptea si abandonat ziua, cand aproape toti locuitorii sunt la locul de munca, in orasele vecine ceva mai mari (Mississaugaunde lucreaza verisorii mei, Toronto etc.). El arata ca un complex rezidential urias, cu case cu un etaj (care au un gazon impecabil), terenuri de golf (primul indicator pe care l-am vazut pe strazile orasului a fost „Atentie la jucatorii de golf!” :)), locuri de joaca pentru copii, scoli, gradinita, sala de sport, sectie de politie (cred ca se plictisesc la maxim :)), sconcsi, veverite, iepuri si…cam atat am apucat sa vad, deocamdata, avand de recuperat o noapte nedormita.

De fapt, am mai vazut / aflat ca:

– la fiecare colt de strada din preajma scolilor exista cate un Guard care opreste masinile pentru a ajuta copiii sa traverseze.

– daca depasesti un autobuz de scoala (stiti voi, alea mari si galbene din filme) care stationeza si are semnul „stop” pornit, iti pierzi carnetul instant (soferul autobuzului are un buton cu care cheama politia).

– sportul national al canadienilor este hockey-ul, care provoaca patimi si frustrari cel putin la fel de mari ca sportul nostru cu balonul rotund. Ultimul exemplu: fanii Vancouver Canucks au devastat orasul dupa ce echipa lor favorita a pierdut finala NHL…

– gunoiul trebuie pus pe categorii (reciclabile, biodegradabile etc.), altfel masina de salubrizare ti-l lasa in fata casei. El se ridica joia (adica azi), motiv pentru care am inteles de ce zaceau pe trotuar televizoare, monitoare, cosuri de basket, haine, canapele, crose de hochei, articole de gradina si multe, multe altele, pe care daca le strangi iti deschizi un magazin destul de bun sau iti decorezi casa de la A la Z… Suna foarte tentant si incep sa regret ca nu m-am uitat dupa un iPad 2 :))).

– canadienii nu se sinchisesc sa isi inchida usa de la casa cu cheia, nici macar atunci cand pleaca la serviciu. Nici nu prea au de ce sa se teama, pentru ca strazile sunt supraveheate (video), iar rata de furturi este foarte mica.

– Canada este mult mai ‘socialista’ decat vecina de la sud (si de la nord). Daca o operatie in SUA costa zeci pana la sute de mii de dolari si, daca nu ai asigurare… asta e!, in Canada platesti, pentru interventii medicale similare, doar biletul pentru parcarea din fata spitalului :). Nu merg mai departe cu comparatiile si nici nu trag vreo concluzie; era doar o constatare…

Ce urmeaza zilele viitoare? Pe principiul „viseaza, planifica, actioneaza” sau „ce este scris are mai mari sanse sa se intample” :), inainte de culcare am reusit sa schitam un program pe care sa il urmez pana pe 3 iulie, cand plec spre tara. In mare, arata cam asa:

04.00 – 05.00: Scriu la cartea mea (minim o pagina). Am ajuns la pagina 55.

05.00 – 06.30: Antrenament nr. 1 (15-20 min. inclazire, 7 km alergare usoara, 30 min. sprinturi, 10 min. stretching) – azi dimineata am avut primul antrenament, a fost excelent! In plus, m-am convins ca nord americanii au alergarea in sange, intersectandu-ne cu o multime de joggeri si biciclisti…

06.30 – 07.00: Mic dejun (fructe, iaurt, cereale, sirop de artar) si call conf / Skype cu familia 🙂

7.00 – 12.00: Proiecte birou (sunt cu 7 ore in urma fata de Romania, deci ma sincronizez cu colegii in partea a 2-a a zilei lor de lucru).

12.00 – 12.30: Masa de pranz (salata mixta + diverse tipuri de seminte)

12.30 – 13.30: Nani.

14.00 – 15.00: Blog, Facebook etc. si, fireste, Skype cu sotia si cu fi-miu (sa ii spun Noapte Buna :))

15.15 – 16.30: Gazdele mele sunt la serviciu pana la 16.30, asa ca o iau pe fetita verisorilor mei (Ruxandra, 11 ani) de la scoala si ma asigur ca isi face temele… (e o repetitie buna pentru ce urmeaza sa ma astepte – in dublu exemplar – peste cativa ani :).

17.00 – 17.30: Cina (legume, paste, orez, peste).

18.30 – 20.00: Antrenament nr. 2. O sa alternam mersul pe bicicleta cu inotul (o zi una, o zi alta).

21.00 – 04.00: Nani.

„Rutina” programului de mai sus va fi intrerupta in weekend-uri, cand avem programate 2 antrenamente „cu public”, plus ultramaratonul din 2 iulie si o excursie la cascada Niagara si la Toronto. Raul s-a inscris de curand intr-un club local de alergatori si primeste invitatii la concursurile organizate aproape saptamanal in aceasta zona.

Pe 25 iunie (sambata) vom participa la The Meredith Hagan Inspiration Run, o cursa montana de 10 kilometri organizata in memoria unei profesoare de fitness care a inspirat si motivat multi canadieni sa isi imbunatateasca stilul de viata. Cursa va avea loc intr-unul din numeroasele rezervatii naturale din zona – Mountsberg Conservation Area.

Pe 1 iulie, de ziua nationala a Canadei, am gasit modalitatea ideala de a ne detensiona si pregati musculatura pentru ultramaratonul de a doua zi: vom alerga o cursa de 5 kilometri, Roseland Law Chambers Canada Day. Taxele de concurs platite de alergatori vor fi donate comunitatii locale, deci se vor intoarce la ei… 🙂

…Iar pe 2 iulie urmeaza ultra-ul, dar mai este pana atunci, asa ca voi incheia intr-o nuanta canadiana: See you soon / A bientot!

Share: Scrie un comentariu

Lasa-ti email-ul pentru a-ti trimite noutati

Aboneaza-te

Comentarii (9)

9 răspunsuri la “Am ajuns in Canada, dupa o calatorie cu suspans.”

  1. eumiealmeu spune:

    ideea cu scrisul in fiecare zi macar o pagina ar trebui sa ma trezeasca si pe mine la realitate, asa cum de fapt m/a trezit amintirea siropului de artar… of, ce gust divin are. păcat că la noi nu se găsește.
    spor/t în toate. 🙂

  2. Pircu spune:

    Noroc Fane,
    Banda din mijlocul autostrazii este si in America rezervata autoturismelor care au pasageri. Imi aduc aminte de un episod comic. Acum cativa ani conduceam pe banda rapida (daca 110 la ora e rapid, viteza maxima pe autostrada chiar si in Elvetia e mai mare decat in America, 120 la ora !) prin Los Angeles, si sotia mea dormea, scaunul reglat in pozitia orizontala. La un moment dat in dreptul meu a aparut o masina de politie LAPD cum vezi in filme, si eu am inceput sa ma uit dupa elicopter, si sa-mi frec mainile cu gandul ca o sa apar la stiri. Inca nu intelegeam de ce gaborii conduceau paralel cu mine si se zgaiau in masina contrariati, ba chiar putin dezgustati sa ma vada. Dupa ce m-am dumirit si-am trecut de momentul de panica, am ridicat-o pe sotie cu grija de gat si am vazut politistii razand vazandu-mi pasagerul-alibi cum se freaca la ochi buimac. M-au depasit si-au ramas in urma noastra cu 100 la ora, si i-am vazut in oglinda iesind de pe autostrada inspre Downtown.
    In Europa probabil doar nemtii ar putea sa organizeze treaba asta pe autostrazile cu trei sau patru benzi, dar nu sunt asa numeroase. Ca termen de comparatie, doar in Los Angeles au cam 300 de km de retea cu patru si cinci benzi pe sens, deci le da mana sa incurajeze carpoolingul (ca sa te atac si eu cu englezisme, dar eu am scuza ca Romania nu are autostrazi si un termen corespunzator nu s-a nascut in limba noastra) pe reteaua nationala de autostrazi, in Canada sau America.
    Inca ceva, in America, daca esti asigurat nu platesti nimic la spital. Asta e alt cliseu stupid care e vehiculat in Europa noastra socialista, ca mergi la doctor doar daca esti bogat, sau ca sunt toti obezi, si ca sunt toti inculti, si cel mai stupid dintre toate, ca nu au istorie (ca si cum istoria rezida in oale si ulcele). Nu reiese asta din postarea ta, dar tineam sa precizez ca sa nu planeze echivocul. In plus, Obama le-a bagat cuvertura obligatorie pentru sanatate, care dupa parerea mea e o regula nepotrivita pentru sistemul social american, dar vom vedea asta peste cativa ani, daca ma insel sau nu. Si exista bunaoara tari, cum e iubita noastra Romanie, unde asigurarea nu-ti foloseste la nimic, mai ales daca spitalele nu vor sa te mai ingrijeasca si trebuie sa pleci intr-un spital in Europa. Daca pui cap la cap spagile din sistemul sanitar romanesc ar rezulta ca romanii sunt mult mai bogati decat capitalistii americani. Dar romanul e un mare critic, si vede intotdeauna lucid si fudul paiul din ochiul altuia.
    In Germania avem program in fiecare saptamana de aruncat gunoaie: marti resturi alimentare, miercuri plastic, joi hartie. Sticle si borcane ducem singuri si cumintei la containere, si le aruncam pe culori, si le facem praf cu naduf cand ne debarasam de ele ca sa ne defulam. Pentru haine vechi avem niste containere de la Crucea Rosie, sparte din cand in cand de romii frigurosi din Europa de Est. Dar mobila si aparatele vechi le punem pe trotuar doar daca sunam la primarie, si cand pe o strada se aduna mai multe cereri, se programeaza o zi. Mi-ai adus aminte de asta povestind de canadieni, si vroiam sa te intreb, vine cineva sa adune vechiturile? Aici, pana sa acosteze camionul oficial a doua zi, polonezii si bulgarii aduna totul constiinciosi cu camionetele lor, ii auzi noaptea cum cara si incarca frigidere vechi, gratare, monitoare si canapele ponosite. Am impresia ca au chiar un aranjament amiabil cu primaria orasului pentru colecta aceasta, daca fac treaba ordonat si in liniste, nu-i intreaba nimeni nimic… dar totusi, soapta lor slava la miezul noptii ma nelinisteste.
    Mi-ai adus aminte de ceva si cand pomeneai de cetatenii care ajuta la treversarea strazilor in zonele cu scoli. Elvetia si Germania isi protejeaza astfel pietonii inca din anii cincizeci. Sunt instruiti anumiti cetateni voluntari care nu muncesc cu norma intreaga, la politie, si platiti de primarie. Primesc o vesta portocalie si un indicator STOP, si au dreptul sa transmita numerele soferilor rebeli la politie. In anii nouazeci, daca iti aduci aminte, la Ciolpani veneau elvetienii sa ajute satul sa iasa din marasm, si au auzit ca pe DN1 mureau copii cand traversau strada sa ajunga la scoala generala. Tata, care organiza atunci cu elvetienii « modernizarea » comunei, a vorbit cu un politist din Morges (o comuna din Elvetia cu care erau infratiti ) sa vina si sa ajute la implementearea unui astfel de program la Ciolpani. Apoi a aranjat cu primaria si seful de post din sat sa vina si sa participe la primele traversari ale DN1 in siguranta. Elvetienii au adus cu ei veste reflectorizante si indicatoare si multa buna-vointa. Seful de post local a sosit insa obosit si transpirat si a plecat rapid plictisindu-se, si primarul n-a venit deloc, nu mai stiu de ce, avea o nunta sau vreun botez. Elvetienii s-au amuzat singuri cu tata sa traverseze copiii de colo colo, si dupa ce au plecat din tara, cei cativa voluntari au disparut si ei. Trebuie spus ca seful de post i-a zgornit spunand ca ii confunda lumea cu politia comunei care nu vrea sa fie uzurpata, si primarul i-a descurajat spunandu-le ca ca nu cumva sa ceara bani pentru prostiile astea. Dupa cateva luni o masina a spulberat un grup de copilasi si vreo cinci au murit. Si mor inca copii traversand ca iepurii pe DN1. S-au facut niste pasarele intre timp, unde s-au spalat niste bani din bugetul comunal, dar nu sunt folosite pentru ca s-au ridicat in locuri unde nu trece nimeni ; acum au ruginit si stau sa cada pe DN1 in capul vreunui sofer neprihannit.
    Si inca un punct, legat de penultima postare, in care alergatorul american si cu tine regretati ca nu v-ati apucat mai « tinerei » de alergat. Ce dracu’, nu sunteti batrani ! (cu asta vreau sa-mi dau si eu curaj). Chiar ieri seara am auzit la radio ca cilcista franceza Jeannie Longo a castigat iarasi campionatul national la contra-cronometru, la 52 de ani ! (http://www.radio-canada.ca/sports/cyclisme/2011/06/23/001-jeannie-longo-titre.shtml)
    Apoi, sa nu uitam de George Foreman, sau de Hopkins : http://www.ruefrontenac.com/sports/boxe/37937-bernard-hopkins-top-10.
    Si sunt o gramada de atleti fara varsta care au batut recorduri si tin afisul. Sunteti copii la 33 de ani pe langa ei Fanica (si eu la fel, desi nu fug decat 10 km in doua labe, apoi ma tarasc) ! Important e sa te apuci de sport, nu cand te apuci de sport. Daca intr-un an de zile ai ajuns la trei ore la maraton, poate la anul iti vor sufla panicati chenienii in ceafa : ca ar fi rasism sa zicem ca acestia sunt supermani, chiar daca au ei plamanii asa mari ! Mult spor in continuare la antrenamente, si pe curand !

    Pircu, nelinistit dar tanar sportiv

    • andreirosu spune:

      Dom’ Pircu, m-am hotarat sa renunt la cartea mea si sa scriu alta: „The best of Pircu” :)))). Sa stii ca nu pot sa te contrazic, eu meg pe partea a doua a formulei „Be right or be happy” :)))). Eu mi-am propus sa fac sport pentru a trai foarte mult si a vedea daca se vor intampla si in Romania schimbarile de afara (alea din anii ’50). Mizez foarte mult pe faptul ca toti romanii vor pleca din tara si voi ramane doar eu, si atunci va fi foarte simplu sa organizez lucrurile ‘ca afara’ :)))))))
      PS – cum iti mai ‘merg’ alergarile?

  3. Pircu spune:

    Mai intai odihneste-te bine la rude in Canda, ca in Romania prezentului te asteapta balamuc mare: Bäse a dat sah la rege!
    Pircu

      • Pircu spune:

        alergarile imi mergeau bine pana azi dupa amiaza, cand m-am aplecat gresit (cumva din mijloc, cocosat in plus, fara sa flexez genunchii, ca un lenes imbecil ce sunt) sa reglez ceva la un laptop, si am ramas blocat de spate… (((
        din fericire acum pot macar sa merg oarecum prin casa si sa stau pe canapea. imi ramane berea si telecomanda sa uit de necaz, si poate mai tarziu „pulp”, o fictiune haioasa de Hank Bukowski.
        marti chiar facusem un tur de sapte km, cu reprize de sprint, pe niste dealuri langa Rin, si ma gandeam vesel ca progresez. sa nu cumva sa zici ca e varsta Fanica! este postura mea scifozata pe care o arborez inca din copilarie in ciuda parintilor care se rugau de mine sa stau drept.
        pe curand si antrenamente placute in aerul curat din Canada!
        PS: iti este cumva cunoscuta familia Rosu Alexandru, tot de pe acolo?!?
        Pircu garbovu’

    • Pircu spune:

      … imi respund singur, „sah la rege” e o expresie nefericita, e un pleonasm; eu care am jucat sah ar fi trebuit sa stiu, imi trag singur doua scaltoace. „Bäse a dat sah” ar fi fost suficient. inca nu e mat…
      Pircu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *