Menu
BLOG

7 motive pentru care viata cu un ultra-maratonist nu este (intotdeauna) usoara.

FIlm

Mai jos veti gasi un articol aparut prima data in editia din Mai 1992 a UltraRunning Magazine. Desi a trecut ceva timp de atunci, se pare ca multe lucruri raman de actualitate…

*

Dupa ce m-am simtit mult timp vinovata ca nu impartasesc entuziasmul sotului meu pentru alergarile lungi, am decis ca e timpul sa ies in fata. Poate ca sa-mi spun plangerile despre ultra-maratonisti va incuraja si alte neveste care experimenteaza aceleasi fenomene, si poate ne distram un pic pe seama celor ce se recunosc in descriere. Ceea ce urmeaza sunt cateva concluzii pe care le-am tras dupa o casnicie de 5 ani cu un fanatic in ale alergarii (Gary Johnson, ce a iesit pe 9 in cursa Angeles Crest 100 Mile Run si care a totalizat 205 km in cursa Megan’s 24 Hour Track Run din 1990, printre alte lucruri minunate) sub forma de ponturi pentru doamnele care poate ca nu stiu in ce se baga.

1. Asteapta-te sa cheltuiesti dublu pe mancare.

Sa arzi combustibil la o rata de 70 de calorii pe km poate insemna consumarea a de doua ori mai multa mancare decat un om obisnuit. Desi majoritatea atletilor cu teluri de anduranta prefera o dieta cu carbohidrati complecsi, multi adauga in dieta – pentru proteinele lor – pieptul de pui sau pestele, care cresc bugetul de cumparaturi.

In cazul nostru, oricat am economisi consumand mancaruri vegetariene, cheltuim cu capriciile si fetisurile culinare asociate cu sportul ale lui Gary. Toti alergatorii, se pare, au un atasament pentru mancarea care a facut diferenta intr-o cursa, sau i-a trecut printr-o criza fizica nevatamati. Pentru sotul meu, aceasta este o cutie de cereale si un pic de unt de arahide in fiecare saptamana, plus cele tipice alergatorilor: batoane si bauturi energizante, de obicei cumparate la bax.

2. Ultra-alergatorii au nevoie de 25 – 50% mai mult spatiu de locuit.

Deoarece casa noastra este atat de mica, patru perechi de pantofi de alergare, opt bidoane de apa, si 27 de tricouri ies mai mult in evidenta decat ar iesi intr-o casa mai mare. Dar plimba-te printr-o casa si iti dai seama imediat ca un alergator locuieste acolo prin hainele transpirate agatate prin orice carlig disponibil; poze, postere si placute de la diferite evenimente pe pereti si pe rafturi; si reviste despre alergare in baie. Apoi mai sunt si accesoriile de depozitat: 15 tipuri de ierburi si vitamine, cozoroace si palarii, costume pentru incalzire, echipament de ploaie, crema solara, frontale si lanterne, sunt doar cateva dintre ele.

3. Nu presupune ca ultra-maratonistul va fi amantul perfect.

Desi cunoscuti pentru un apetit viguros pentru mancare si aer curat, aceasta nu se transpune automat si in viata sexuala a unui alergator. Adauga 7-10 ore pe saptamana de antrenament la cele 40 de ore pe care le lucreaza majoritatea, plus timp de stretching, dus, pus gheata de muschii inflamati si tot asa, si nu mai ramane timp pentru prea multe momente magice la caldura focului. Sau, de altfel, sunt prea obositi.

De asemenea, pentru ca as prefera sa nu stau 24 de ore pe marginea unui traseu urmarindu-mi sotul alergand in cerc, multe dintre weekend-urile noastre sunt petrecute separat: eu acasa iar el dormind (daca doarme) intr-un cort la linia de sosire.

Totusi, ultra-maratonistii pot afisa si o latura romantica. Am dovedit-o cand am stat goala in sufragerie tinand in mana o reclama la o pereche de Asics Gel Els si pulsul lui Gary a crescut vizibil. (Cred ca poti ghici ceea ce a cauzat acest lucru).

4. Adu intotdeauna ceva de inregistrat sau martori la linia de sosire pentru a-ti documenta sotul proclamand cu inversunare „Nu o mai fac niciodata!”

Aceasta promisiune va fi uitata de odata ce basicile s-au vindecat si medalia este agatata in cutia cu trofee. „Cum? Niciodata nu am spus asta,” este ceea ce probabil vei auzi cand se fac inscrierile pentru aceeasi cursa la anul si ti-ai facut deja planuri in acel weekend pentru a putea evada amandoi din oras.

Ceea ce ne duce la topicul incomprehensibil al motivatiei. Ce ii motiveaza pe acesti maniaci? Dupa cum probabil ca ai ghicit, eu nu sunt „alergatoare” (5 min/km sau mai putin). Fac jogging doar pentru a-mi pastra vitalitatea si n-am afirmat niciodata ca imi place. Am cam acelasi nivel de bucurie constienta in timp ce alerg cat am cand ma spal pe dinti; ia-mi oportunitatea de a face oricare din aceste lucruri si voi deveni foarte inconfortabila – dar odata ce pot sa continui activitatea, nu ma gandesc la ea ca la o placere.

Pe de alta parte, Gary sare din pat la 4:30  intr-o dimineata de sambata si este entuziasmat instantaneu despre alergarea de 40 km prin namol sau zapada. Nu inteleg si, mai mult, cred ca nici alergatorii nu inteleg.

Cand sunt intrebati de ce se expun la un asemenea abuz, majoritatea dau din umeri cu aceeasi atitudine ca si montaniarzii care sunt intrebati de ce vor sa urce pe un anume munte. Trebuie sa fiu de acord cu Jim Fixx ca este un fel de dependenta – nu doar una fizica, ci si una mentala – ei trebuie sa alerge pentru a fi satisfacuti si multumiti. Pentru a sprijini aceasta teorie, observa simptomele pe care le sufera alergatorii cand au accidentari sau in alte circumstante care ii impiedica sa alerge: iritabilitate, apatie sau depresie pe termen scurt. Cam singurul moment in care sotul meu si cu mine gandim la fel despre pasiunile lui este atunci cand ajunge pe la kilometrul 120 din 150 si incepe sa se intrebe, „Ce m-a posedat de am vrut sa fac asta?” (asta este, bineinteles, o indoiala scurta din partea lui).

5. Fii pregatita pentru vaicareli si suferinta exagerata dupa ce totul se termina.

O parte din glorie vine mai tarziu, cand isi reaminteste cu colegii de toate detaliile suferintei, ambele suportate pe traseu si cele rezultate din a finaliza o asemenea aventura intensa. Aduna un grup si va suna ca un salon post operatie din spital. Asta daca poti intelege conversatia lor impresarata cu coduri secrete cum ar fi: PR, DNF si tot asa.

Cateodata exista o discrepanta de comunicare intre alergator si non-competitor. Inca sunt uimita de naivitatea lui Gary cand, in ziua de dupa o cursa grea, el intra schiopatand in camera cu picioarele umflate (de doua ori marimea lor normala), fara una sau doua unghii, cu basicile sparte si spune (iritat): “Ma intreb de ce ma doare glezna stanga.”

6. Ultra-maratonistii sunt minunati statisticieni.

Acesti tipi alearga intotdeauna contra cronometru si studiaza rezultatele cursei de parca ar fi o revista pentru adulti. Starul traseului care probabil ca poate recita timpurile de la toate cursele din cariera sa, numarul de concurenti la start si cati au terminat, noi recorduri si tot asa – o va face intotdeauna nu doar in ore ci si in minute si secunde. In loc sa-mi raspunda intrebarii mele politicoase cu un simplu, “Oh, am alergat vreo 23 de kilometri azi,” raspunsul va fi intotdeauna specific, cum ar fi 23,65 km facuti in 2:10:58.

Asta totusi nu inseamna ca va fi la fel de specific si cu alte numere din alte aspecte esentiale ale vietii. Cand este intrebat daca sunt destui bani in cont pentru a plati factura la electricitate, raspunsul este ceva vag ca, “Probabil ca nu va depasi.” Sau chiar total nestiutor: “Cand ai condus masina ultima data, ai observat cumva cat combustibil mai avea?”. “Mmm, nu, am fost distras de niste zgomote ciudate si n-am observat.”

7. Conteaza, cu siguranta, ca vei simti momente de mandrie si recunostinta.

“Tu bucura-te ca are un hobby atat de sanatos,” m-a mustrat un prieten fumator. Este adevarat – ultra-maratonistii isi ating varful pe la mijlocul vietii, spre deosebire de frumusete si optimul subtierii parului. De asemenea, pe langa beneficiile cardiovasculare evidente, exercitiile ajuta la reducerea stresului (dupa ce alergi 24 de ore, cui ii mai pasa ca ploua prin acoperis?).

Impreuna cu toate cele frumoase, te poti astepta sa experimentezi ocazii de panica cand alergatorul tau nu ajunge la timp la un checkpoint sau uita sa sune din afara orasului, asa cum a promis ca o va face dupa terminarea cursei. Cand l-am insotit pe sotul meu in ultimii 11 km din cursa Western States Endurance Run, a trebuit sa semnez, la propriu, pentru viata mea, eliberandu-i pe directorii de cursa de orice responsabilitate in caz de “muscaturi de sarpe, atacuri ale ursilor, sau alte accidentari, incluzand moartea.” Sunt multe pericole acolo.

Dar imediat dupa perioadele de ingrijorare (ma gandesc daca ei [alergatorii] chiar planuiesc asta), sunt momentele cand orele de singuratate si neintelegeri se evaporeaza, si sunt acolo, alergand voioasa cu el in spirit. Cum ar fi cand am fost cu el la 4 dimineata si a sprintat catre linia de sosire la primul la lui cursa de 100 de mile, chiar daca stiam ca a tusit tot timpul si nu a dormit 2 zile inainte. Sau atunci cand a stat in fata unei audiente linistite de copii de scoala generala, explicand motivul pentru care a ales sa participe la Megan’s Run. Consiliul studentesc a raspuns contribuind cu peste $100 ca donatie catre Institutul Mortii Subite Infantile. Sau cand a renuntat la un loc fruntas pentru a sta cu o alergatoare (care a avut nenorocul sa-si rupa un picior) pana ce a ajuns echipa medicala.

Aceasta ultima axioma tinde sa le anuleze pe celelalte 6.

Lasand gluma la o parte, ultra-maratonistii sunt inspirationali. Un coleg ce se uita la mine fara sa clipeasca – cand i-am spus rezultatele lui Gary la o alergare de 24 de ore – a remarcat cu veneratie, “Uau! Gandeste-te la ce suntem capabili cu totii – mental dar si fizic – daca ne-am putea folosi toata concentrarea si energia pentru a ne indeplini un obiectiv!”

Acum, doar de l-as convinge pe Gary sa nu-si mai agate pantalonii de alergare umezi pe clanta de la baie…

*

Sursa articolului: Ultrarunning.com 

Traducerea si adaptarea: Catalin Nicanov

Te-ar mai putea interesa: Durere maxima -lucrurile nebunesti pe care le fac oamenii pentru a termina un ultramaraton

Share: Scrie un comentariu

Lasa-ti email-ul pentru a-ti trimite noutati

Aboneaza-te

Comentarii (3)

3 răspunsuri la “7 motive pentru care viata cu un ultra-maratonist nu este (intotdeauna) usoara.”

  1. ionelia spune:

    buna!Eu am aflat de tine de la o prietena .De atunci citesc cu mare interes fiecare articol.Am 47 de ani.De curand m am mutat in Bucuresti. As dori sa schimb ceva la mine.Crezi ca este tarziu sa ma apuc de alergat?Imi lipseste vointa deoarece am incercat sa alerg si dupa cateva sute de metri deja i mi dadeam duhul.Poate i mi dai vreo ideie despre cum as putea sa incep….. O zi buna!

  2. DanielaG spune:

    Genial articolul 🙂 si foarte amuzant! Se vede ca femeia face haz de necaz.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *